Autorităţile americane ar urma să anunţe, pe 15 octombrie, o decizie privind ridicarea vizelor pentru români, începând din 2025.

Guvernul desfăşoară în această perioadă campania „Calificăm România” care vizează includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver, campanie declanșată în iulie.

„Lansăm astăzi campania ‘Calificăm România’ şi ne propunem, făcând o analogie cu fotbalul, să calificăm România în Programul Visa Waiver, având destinaţia de a călători în Statele Unite fără vize.

Există o oportunitate uriaşă, valabilă doar până pe 30 septembrie. De aceea, rog toţi cetăţenii români care au vize valabile de tip B1 sau B2 şi cei care au avut o astfel de viză să aplice pentru reînnoirea vizei.

Aşa vom atinge acea rată de refuz de maxim 3% şi sunt convins că, mobilizând cât mai mulţi români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”, a afirmat prim-ministrul în iulie – potrivit cursdeguvernare.ro.

„Vă invit pe toţi cei care îndepliniţi condiţiile pentru obţinerea vizei să vă alăturaţi acestei acţiuni. Împreună, putem atinge obiectivul ca din 2025 românii să călătorească fără vize în SUA”, declara în februarie premierul.

Articolul precedentELENA LASCONI: MARCEL CIOLACU ORI ESTE UN MARE MINCINOS, ORI ESTE COMPLET DEPĂŞIT DE FUNCŢIA DE PREMIER, ORI AMÂNDOUĂ!
Articolul următorPREŞEDINTELE USR CRITICĂ CONGRESUL PSD