Deputatul USR, Claudiu Năsui, acuză liberalii că de când au preluat puterea, au preluat și oamenii care votau proiectele controversate din perioada lui Liviu Dragnea.

Năsui face o analiză în urma căreia reiese că 9 deputați care au votat Codurile Penale, alături de Liviu Dragnea, au trecut acum la PNL.

”9 deputați care au votat modificările codului penal făcute de Dragnea sunt azi deputați PNL.

Orice ar zice și oricât ar încerca să destabilizeze USR-ul, PNL și PSD nu vor putea niciodată să zică de USR că acceptă traseiști. Asta e o caracteristică pură a vechilor partide.

Când vorbim de PNL și PSD, avem impresia că vorbim de oameni total diferiți. De fapt, nu e chiar așa.

Țin minte, la o ședință a comisiei pentru buget-finanțe, cum președintele comisiei de la PSD i-a răspuns unei deputate PNL că „așa gândea și ea când era în PSD”. Eu nu știam că doamna fusese în PSD. Și îi spun domnului de la PSD care stătea lângă mine „Nu știam că ați fost coleg cu doamna.”. La care el mi-a răspuns „Sigur, păi doar am fost opt ani în PNL”. Cam așa arată clasa politică din România. Aceiași oameni ba cu galben, ba cu roșu. Orice ai face tot USL iese.

Pe 4 iulie 2018, trecea codul penal al domnului Dragnea de camera deputaților cu doar 167 de voturi. Majoritatea era la 165. În zilele acelea se făceau negocieri la sânge pentru orice vot. M-am uitat de curiozitate câți oameni care ieri votau codul penal al domnului Dragnea sunt acum în PNL?

Avem aici lista. 9 deputați. 9 deputați achiziționați prin garantarea de locuri eligibile pe liste la următoarele alegeri parlamentare.

Traseismul este mecanismul de auto-conservare al mafiei politice. Românii știu deja schema. O dată la 4 ani, schimbăm vesta, spunem că suntem „noi” și gata. Scopul lor este unul singur: orice s-ar vota, ei să fie eterni.

Problema e că votând aceiași oameni nu vom avea rezultate diferite. Ba dimpotrivă.”, scrie Claudiu Năsui.

Articolul precedent“Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată” – Moțiune împotriva ministrului Anisie
Articolul următorPeste 11.000 de elevi din satele ieșene nu pot participa la lecțiile online