USR condamnă decizia lui Vladimir Putin cu privire la regiunile independente din Ucraina.

„Rusia încalcă legislația internațională și denunță unilateral acordurile de la Minsk prin recunoașterea așa-ziselor republici din estul Ucrainei.

USR condamnă decizia lui Vladimir Putin. Un lider autoritar încearcă să schimbe ordinea de securitate din Europa prin violență. Sancțiunile drastice sunt un răspuns necesar al Europei în această situație”, a scris pe Facebook Cătălin Drulă.

Drulă spune că scenariul la care asistăm nu este unul nou. „Istoria ne amintește că același lucru s-a întâmplat în Transnistria, Abhazia, Oseția de Sud și, foarte recent, în Crimeea. Cu un amestec de fake news și rescriere a istoriei atunci când îi convine, Vladimir Putin încearcă să refacă URSS. Dictatura sovietică a eșuat lamentabil și nu va reveni în Europa. Popoarele din estul Europei au ales libertatea”, încheie politicianul.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentMinisterul Educaţiei, veste îmbucurătoare: Scădere a numărului de infectări în mediul şcolar, în ultima săptămână
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Criza de la graniță, pericol și pentru România. Ioan Mircea Pașcu, semnal de alarmă