Premierul Florin Cîţu a anunţat că de la 1 august vor fi noi relaxări legate de pandemia de Covid-19. Acestea vizează în special evenimentele care au loc în aer liber.

În schimb, Cîțu a precizat că nu se va renunţa la purtarea măştii de protecţie în spaţii închise.

Întrebat înainte de şedinţa coaliţiei de guvernare dacă vor exista noi restricţii sau relaxări de la 1 august, premierul a spus: “Relaxări, nu restricţii”.

“Nu scăpăm de mască în interior, deocamdată. Sunt relaxări mai mult de evenimente în aer liber. Dar ora nu se schimbă, tot ora 2,00 noaptea va rămâne. (…) Nu sunt foarte multe relaxări. Aşa cum arată acum situaţia, mergem pe ce avem, în afară de câteva lucruri pe evenimente. Eu zic că suntem într-o situaţie foarte bună”, a declarat Florin Cîţu la Parlament, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, “există o singură pregătire” pentru un eventual val 4 de infectare cu noul coronavirus: vaccinarea.

Un alt subiect care va fi discutat în coaliţie se referă la testarea medicilor care nu s-au vaccinat.

“Sunt mai multe variante la care ne uităm. Doamna ministru a venit întâi la mine, le-am discutat, le prezintă şi acum”, a arătat premierul.

El a precizat că obligativitatea vaccinării anti-COVID nu este o variantă luată în calcul.

 

 

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentDeputatul Iulian Bulai: Dacă nu era USR la guvernare, PNRR era spart în bucățele pentru ca primarii să facă combinații pe bani mulți
Articolul următorDan Barna despre neîndeplinirea promisiunilor din campanie: ”Vom deconta electoral”