Vicepremierul Dan Barna a declarat, joi, că o susţine pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, “în efortul de a aduce preţurile” la salubrizare “în zona de normalitate”.
“Este un diferend între Primăria Sectorului 1 şi furnizorul Romprest. Legea este foarte clară în astfel de situaţii – furnizorii de utilităţi publice trebuie să continue să asigure furnizarea serviciului până la clarificarea diferendului. Vom avea în câteva zile o rezoluţie pe acest subiect. Evident este o situaţie în curs de soluţionare. Am foarte mare încredere şi o susţin în totalitate pe Clotilde Armand în acest efort de a aduce preţurile la gunoi din Sectorul 1 în zona aceea de firesc şi de normalitate în care nu mai sunt de un număr foarte mare de ani. Am un dialog permanent cu doamna primar Clotilde Armand”, a afirmat Barna, la Senat.
El a precizat că va discuta şi cu prefectul Capitalei. “O să vorbesc cu prefectul Capitalei să văd ce răspunsuri a primit de la autorităţile implicate în activitatea aceasta de sănătate publică – DSP, Garda de Mediu şi vom vedea care va fi decizia pe care şi-o va asuma”, a menţionat copreşedintele USR PLUS, legat de cererea Primăriei Sectorului 1 privind declararea stării de alertă ca urmare a problemei salubrizării.
Sursa: Realitatea Din USR