Vlad Voiculescu – ministrul Sănătății a făcut declarații, după 20 de ore de la tragedia de la Spitalul Victor Babeș în care trei persoane și-au pierdut viața. Acesta a fost însoțit de secretarul de stat în Ministerul Sănătății – Monica Althamer.

Vlad Voiculescu a susținut declarații la minister. Singura sa reacție de până acum a fost pe Facebook. El a transmis condoleanțe familiilor îndurerate.

„Echipamentele sunt la limită, dar asta nu justifică o tagedie.

Am cerut DSP avizul de funcționare al unității mobile. DSP a eliberat autorizație temporară pe durata stării de alertă. Unitatea mobilă respectă normele de igienă. Am cerut normele de funcționare pentru toate unitățile mobile.

Conform raportării zilnice a spitalelor, azi avem 1687 de paturi ATI, din care 50 paturi destinate copiilor. Există 50 de pacienți ATI internați în plus față de paturi, numărul variază zilnic în funcție de situația locală. Azi avem 846 pacienți, în UPU, 20 intubați, 134 pe ventilație noninvazivă”, a declarat Vlad Voiculescu, luni.

Referitor la ora la care a aflat de tragedia de la Victor Babeș, ministrul a declarat: „După ora 18.00 a fost confirmată problema, primul lucru făcut a fost să sun la alte spitale pentru transferul pacienților. După 18.30 am ajuns la spital. Prioritatea a fost să găsim locuri pentru pacienți. Imediat ce am ajuns, m-am interesat de situația celorlalți pacienți. M-am asigurat că poliția și familiile pacienților sunt anunțate.

Cu dl doctor Arafat am vorbit imediat după ora 18.00. La spital, procedurile sunt clare: salvarea pacienților, transferul pacienților, după care anunțată poliția. Ora incidentului: presupun că înaintea orei 18.00, eu am aflat înainte de ora 18.00. Am întrebat dacă poliția fusese anunțată, nu mi-a fost confirmat, am insistat ca poliția și familiile să fie anunțate. La ora 19.25, ministrul a cerut să fie anunțată Poliția. Prioritatea a fost salvarea vieții oamenilor”.

 
Articolul precedentLiderul UDMR: Am încredere în Vlad Voiculescu, dar în momente critice ar trebui “să comunice cu mai multă empatie”
Articolul următorLegile Puterii | Bogdan Toader, fost președinte al CJ Prahova: ”TIR-ul de la Victor Babeș nu a funcționat corespunzător nici la Spitalul din Ploiești”