Moțiunea de cenzură dezbătută este doar o farsă și un truc, un gest de rezistență și de mare ipocrizie, a declarat luni, în plenul reunit al Parlamentului, senatorul USR Ștefan Pălărie.
‘După mult timp, România are în sfârșit un plan, are un consens național pentru schimbare votat pe data de 18 mai, că vă place sau nu vă place. Și mai are, din fericire, un tandem format din doi lideri puternici: președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan, oameni care pot transforma acest plan în realitate. Sunt într-adevăr și costuri, sunt și greutăți, avem și multe neputințe strânse din trecut, dar avem un plan și este unul bun, de aceea pot spune cu siguranță că moțiunea dezbătută astăzi este doar o farsă și un truc, un gest de rezistență și de mare ipocrizie, aș numi-o cea mai josnică farsă realizată de unii care pretind că suferă alături de cetățenii romani dar, de fapt, nu sunt decât niște clovni’, a susținut senatorul USR, la dezbaterea moțiunii de cenzură intitulate ‘Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit’, inițiată de Opoziție.
El a precizat că depunerea moțiunii reprezintă ‘un sabotaj’ împotriva Guvernului.
‘Dragi colegi, avem guvern de trei săptămâni. Este mai rău decât un sabotaj să depuneți o moțiune împotriva Guvernului. (…) Noi vă promitem că reformele vor funcționa și că nici dumneavoastră și nici puterile din spatele dumneavoastră care vor distrugerea României și excluderea ei din Europa nu veți câștiga. În schimb, România, cu acest guvern, va câștiga’, a conchis Ștefan Pălărie.
Și colegul său, deputatul USR Alexandru-Paul Dimitriu, a afirmat că ‘Guvernul Bolojan împreună cu miniștri PSD, PNL, USR și UDMR vor face reformele de care România are nevoie’.
‘Eram foarte curios să aflu care este opinia lui Vladimir Putin despre măsurile pe care urmează să le ia Guvernul Bolojan. Domnul Simion ne-a spus care este opinia domnului Putin. Anume foarte, foarte, foarte mult nimic, zero propuneri, zero competențe, absolut nimic. Vorba lui Georgescu, dacă e să ne gândim așa: nu putea să treacă acest eveniment fără să ne băgați pe gât niște înțelepciune rusească. Guvernul Bolojan împreună cu miniștrii PSD, PNL, USR și UDMR vor face reformele de care România are nevoie. Dar dacă dumneavoastră vreți să fiți credibili trebuie să veniți cu ceva să ne propuneți. Nu știți decât să țipați’, a spus deputatul USR.
Sursa: Realitatea Din USR












