Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a anunţat că un plen reunit va avea loc săptămâna viitoare, probabil marţi, pentru a dezbate şi vota rapoartele de activitate ale CNA, SRTv şi SRR. Acesta a adăugat că în funcţie de cum finalizează raportul comisiile juridice, este posibil să intre în plen şi procedura demiterii Avocatului Poporului.
„Săptămâna viitoare va fi un plen comun, cel mai probabil marţi. Vom consulta liderii de grup şi vom stabili săptămâna viitoare data plenului. E un plen în care trebuie să finalizăm procedurile de constituire a grupurilor parlamentare de prietenie. S-a luat decizia introducerii pe ordinea de zi a şedinţei Camerelor reunite şi constituirea Grupului Pro America. Vom avea pe ordinea de zi puncte legate de CNA, de TVR şi SRR, rapoarte. În funcţie de ce se va întâmpla la comisiile juridice legate de procedura de demitere a Avocatului Poporului, dacă se finalizează raportul. Vom stabili în Birourile permanente reunite de săptămâna viitoare ordinea de zi finală pentru plen”, a afirmat Ludovic Orban marţi la Parlament, citat de news.ro.
Comisiile pentru cultură reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au respins rapoartele de activitate ale Societăţii Române de Televiziune şi ale Societăţii Române de Radiodifuziune pentru anii 2017, 2018 şi 2019, condusă în prezent de Doina Gradea. Rapoartele vor fi dezbătute într-un plen reunit, iar dacă Parlamentul le respinge, atunci va fi numită o conducere interimară a SRTv şi SRR.
Birourile Naţionale ale USR şi PLUS au decis, săptămâna trecută, să sprijine candidatura lui Liviu Popescu pentru postul de director interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR). Decizia a fost luată în urma unei competiţii deschise.
Sursa: Realitatea Din PNL