Ministrul Sănătăţii a declarat, luni, că urmează ”o lună grea” în lupta cu pandemia de COVID-19, din cauza campaniei electorale şi a deschiderii anului şcolar. Nelu Tătaru a precizat că, dacă vor fi respectate regulile şi precauţiile, de la jumătatea lunii octombrie România ar putea intra pe o pantă descendentă a cazurilor de COVID-19. Declarațiile au fost consemnate la postul public de televiziune.

Nelu Tătaru: “Este o lună de încercare, este o lună grea şi dacă noi, toţi, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă. Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creşterea care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creştere asumată odată cu deschiderea anului şcolar şi campania electorală.”

În ceea ce priveşte vaccinul împotriva gripei sezoniere, ministrul Sănătăţii a spus că au fost comandate trei milioane de doze, care vor începe să vină de la mijlocul lunii septembrie.

Nelu Tătaru: “Anul trecut am avut 1,5 milioane doze de vaccin iar în farmacii s-au vândut circa 500.000 doze de vaccin. Anul acesta avem trei milioane de doze şi, în funcţie de necesitate, o să mai achiziţionăm. Sper ca cei care până acum erau reticenţi să apeleze la vaccinul antigripal. Suntem într-o pandemie cu coronavirus, toţi ne plângem că nu avem un vaccin. Haideţi atunci pentru ce avem vaccin să îl facem”.

 

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 62. Politica… la microscop
Articolul următorNicusor Dan: Candidatului Firea îi este frică să iasă într-o dezbatere publică. Strategia ei este să mintă în medii controlate