Fostul şef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a declarat joi la Profit News TV, că miercuri a trecut un amendament în Camera Deputaţilor prin care au fost dezincriminate arderile ilegale şi îngropările ilegale de deşeuri, citat de News.ro.

”Miercuri a trecut un amendament în Camera Deputaţilor prin care la propunerea actualului şef al Gărzii de mediu, au fost dezincriminate arderile ilegale şi îngropările ilegale de deşeuri, care au fost incriminate de ministrul Mediului, acum câteva luni în urmă, ca fiind infracţiuni. Asta înseamnă că s-a dat liber în momentul de faţă la îngropările de deşeuri şi la arderile ilegale, pentru că acest amendament spune că ele sunt infracţiuni în momentul în care statul dovedeşte că au impact major asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului”, a spus Octavian Berceanu.

El a explicat că ”nu se poate, nu există ustensile la nivelul statului care să demonstreze acest lucru cu probe, în teren, atunci când ai arderi de zeci de tone de cabluri, nu există acele laboratoare mobile care să meargă în teren, cu Garda de mediu şi cu Poliţia să facă aceste măsurători”.

Berceanu a mai spus că din unele materiale de pe internet, cei care se coupau de astfel de arderi ilegale voebeau despre profitul pe care îl luau. ”Un singur camion de cabluri arse produce aproape 10 tone de cupru, este 6 euro kilogramul de cupru deci dintr-un foc, la marginea Capitalei noaptea, din arderea unui camion de cabluri produci 60.000 de euro şi ei povesteau că vine Poliţia, mai vin şi alţii, mai dai şi tot îşi rămân 50.000 de euro”, a povestit Berceanu, precizând că era vorba de o grupare de câţiva oameni.

”Vorbim de o grupare de crimă organizată la nivel international care arde foarte multe cantităţi de deşeuri şi nu numai cabluri ci şi interioarele maşinilor, care sunt extraordinar de toxice şi nu se întâmplă nimic, nu vedem arestări şi nici condamnări”, a acuzat fostul şef al Gărzii de Mediu.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentCătălin Drulă, președintele USR, a prezentat joi „Cartea Neagră” a guvernării PSD-PNL: ”Românii trăiesc astăzi mai rău decât în urmă cu an”
Articolul următorClotilde Armand: „După doi ani de frământări useliste iată că de astăzi nu se mai ascund: PNL și PSD Sector 1 au apărut de braț împreună”