Premierul Florin Cîţu anunţă că a avut convorbire telefonică cu premierul olandez Mark Rutte. Cei doi au abordat teme economice, legate de pandemie şi campania de vaccinare, dar şi aderarea la Spaţiul Schengen, relatează News.ro.

”În cursul zilei de ieri am avut o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Regatului Ţărilor de Jos, Mark Rutte. Am analizat perspectivele promiţătoare ale cooperării dintre România şi Ţările de Jos, concentrându-ne pe consolidarea relaţiilor economice şi pe dinamizarea dialogului politic. Obiectivul nostru legitim de aderare la spaţiul Schengen a fost unul dintre punctele esenţiale atinse în discuţia cu Prim-ministrul Rutte, căruia i-am transmis că România este, fără îndoială, pe deplin pregătită pentru a intra în zona Schengen”, a transmis, marţi, premierul Florin Cîţu.

Premierul a precizat că s-a mai discutat despre evoluţia pandemiei şi despre cum se desfăşoară procesul de vaccinare în cele două state.

Articolul precedentPrefecții vor putea fi membri de partid
Articolul următorUn consilier local din Braşov propune introducerea unor sancţiuni pentru constructorii care poluează orașele