Ministrul Transporturilor: Agenția de Salvare a Vieții Omenești pe Mare va fi desființată

Ministrul Transporturilor: Agenţia de Salvare a Vieţii Omenești pe Mare va fi desființată

Ministrul Transporturilor: Agenţia de Salvare a Vieţii Omenești pe Mare va fi desființată

Realitatea din USR
Scris de Realitatea din USR Publicat: 4 iul. 2021, 23:30

Atribuțiile ARSVOM vor fi preluate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat desființarea Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM). Drulă a precizat că premierul Florin Cîțu și-a dat acordul în acest sens și că atribuțiile ARSVOM vor fi preluate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

„La acea Agenție de Salvare a Vieții de Om pe Mare noi aveam un control pornit la cererea mea, dacă vă aduceți aminte în martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ARSVOM nu a putut ieși din port că era vreme rea și barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcționa pe vreme rea. Am trimis un corp de control acolo, control încheiat, care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de achiziții. Am un anunț de făcut, această Agenție va fi desființată. Am discutat și cu premierul României și și-a dat acordul”, a spus Drulă.

Ministrul Transporturilor a declarat că și celelalte instituții din domeniul naval, Administrația Fluvială a Dunării de Jos, Porturile Galați, Autoritatea Navală Română sunt verificate de corpul de control, pentru că și acolo are suspiciuni.

„Am luat deja măsuri de schimbare a conducerilor, am adus profesioniști, la fel ca și la Portul Constanța în Consiliile de Administrație. De altfel, e un proces amplu de numire a profesioniștilor de organizare de proceduri pentru mandate stabile pe patru ani ca să nu mai stea la mâna politicului. Face parte din efortul de profesionalizare pe care îl facem”, a mai declarat Cătălin Drulă.

Drulă a spus că salută demersul procurorilor DNA care au început o investigație la agenția aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, acuzațiile magistraților fiind de luare de mită, trafic de influență, constituire de grup infracțional, spălare de bani și abuz în serviciu.

Cinci inculpați au fost plasați în arest la domiciliu de Tribunalul Constanța, pentru o perioadă de 30 de zile, inclusiv directorul ARSVOM, Daniel Manole.

”Noi aveam un control pornit la cererea mea, control încheiat care a ridicat o serie largă de probleme pe seria de achiziții. Această agenție va fi desființată, am discutat și cu premierul și și-a dat acordul, iar atribuțiile ei vor fi preluate de IGSU. De fapt nici nu-și avea neapărat rostul, iar prin felul în care au acționat vedem și aceste acuzații. E un dosar în curs, va trebui să ajungă la final, arată că sunt suspiciuni mari de integritate, în orice caz de competențe grave. Vom desființa această agenție”, a transmis ministrul transporturilor.


Sursa: Realitatea de Constanta

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - locala