Deputatul USR, Iulian Bulai, cere demisia directorului interimar al Teatrului Național București, actorul Mircea Rusu. Preşedintele Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor, acuză faptul că TNB a găzduit, de Ziua Mondială a Teatrului, un spectacol al actorului Dan Puric, considerat de unii ca fiind rusofil, naţionalist şi antieuropean. Spectatorii au primit câte un exemplar din publicaţia “Certitudinea”, pe care Iulian Bulai o califică drept naţionalistă şi extremistă, iar Ministerul Culturii a anunţat o anchetă.
TNB a găzduit, de Ziua Mondială a Teatrului, un spectacol al actorului Dan Puric, considerat de unii ca fiind rusofil, naţionalist şi antieuropean. Spectatorii au primit câte un exemplar din publicaţia “Certitudinea”, pe care Iulian Bulai o califică drept naţionalistă şi extremistă, iar Ministerul Culturii a anunţat o anchetă.
Preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor a afirmat că o moţiune simplă “este un act de retragere a încrederii, pe care Parlamentul în ansamblul său o acordă unui ministru, pentru a exercita puterea executivă”.
“Eu nu cred că într-o Românie care se vrea de partea UE-NATO, cu colegi din PNL şi PSD care înţeleg gravitatea şi importanţa acestui moment, se vor găsi colegi parlamentari care să se solidarizeze cu o persoană care fie promovează, fie menţine manipulatori în funcţii publice sau persoane care promovează, acceptă şi tolerează propaganda pro-Putin în instituţii publice, sabotând propriul Guvern şi sabotând România şi românii, care se solidarizează cu refugiaţii din Ucraina şi cu situaţia ţării vecine. De aceea, eu cred că această moţiune are toate şansele să treacă, dacă nu se va rezolva problema cu fermitate astăzi”, a susţinut el.
Sursa: Realitatea de Neamt