În România „educată” a primului turist al țării, încă un tavan de clasă s-a prăbușit, astăzi, peste copii. De data aceasta este vorba de o școală chiar din județul lui Klaus Iohannis și doar șansa a făcut să nu avem o reeditare a tragediei de la Odorheiu Secuiesc. În timp ce ministrul Ligia Deca și premierul Ciolacu asistă pasivi la pericolele pe care le înfruntă, zilnic, copiii care vor să învețe în România, soluțiile există, au fost trecute de USR în PNRR. Din indiferență sau incompetență, ele sunt, însă, refuzate de PSD și PNL.

„În loc să ajungem să punem borne pentru reforma educației, ajungem să punem buline roșii pe școli, ca să știe părinții că s-ar putea să își ia copiii cu ambulanța de la școală. Doamna Deca, domnule Ciolacu, trezirea! Incompetența și indiferența dumneavoastră ucid! Ne cade totul – țara, școala, spitalele – în cap și voi vă ascundeți! După Odorheiul Secuiesc unde au murit alți elevi, ați uitat iar de subiect. Unde sunteți? De ce refuzați investiții în școli? De ce vă băgați capul în pământ? De ce ați făcut o lege a educației atât de proastă că nici măcar nu o puteți aplica? De ce țineți pe funcții inspectori și directori puși de partide?”, declară senatorul USR Ștefan Pălărie.

USR a alocat în PNRR, singurul proiect real de țară pe care l-a avut România în 30 de ani, nu mai puțin de 3,5 miliarde de euro, inclusiv pentru reabilitarea a mii de școli. PSD și PNL nu sunt însă capabile să atragă banii europeni și să-i folosească în interesul copiilor și cadrelor didactice.

Dacă tot asistă ministrul Deca și premierul Ciolacu la pierderea banilor gratis de la UE, USR a propus, la dezbaterea bugetului de stat pe 2024, să se aloce 100 de milioane de lei pentru consolidarea școlilor, dar amendamentul a fost respins de majoritatea PSD-PNL.

„Când spuneam că școlile nu pregătesc copiii pentru viață, mă refeream la materiile învechite, nu la tragedii în lanț. Să vă fie clar acolo la minister, mersul la școală nu trebuie să se transforme într-o luptă pentru supraviețuire. Școlile, spitalele, instituțiile statului sunt în colaps, dar PSD și PNL se înghesuie să comaseze alegerile pentru că, de ce nu?, atunci când se prăbușește țara pe noi, ei trebuie să prăbușească și democrația”, afirmă senatoarea USR Silvia Dinică.

Incidentul de azi de la Sibiu nu este primul de acest fel. Doar anul trecut, pe lângă drama din Harghita, s-au mai prăbușit tavane sau pereți în școli din Neamț și Sălaj.

„Toți politicienii care încă formează majoritatea s-au zgârcit 34 de ani să investească în educație, lăsând copiii pe mâna norocului sau a ghinionului, cum ar zice Iohannis. Au murit doi copii când internatul de la Odorheiu Secuiesc s-a făcut una cu pământul și nimeni, absolut nimeni nu a învățat nimic din tragedia unor familii care, în loc să pregătească aniversările copiilor, le duc colivă la cimitir, plângând nedreptatea și moartea lor nevinovată. În acest timp, responsabilii – băieții șmecheri care își fac diplomele la xerox și alocă bani doar de o zugrăveală la școală – sunt liberi să întoarcă spatele, cu obrăznicie, celor care îndrăznesc să ridice problemele reale. Și sunt tot în funcțiile publice”, precizează deputatul USR Filip Havârneanu.

USR reiterează solicitarea de demitere a Ligiei Deca din funcția de ministru al Educației. Totodată, cerem PSD și PNL să lase aranjamentele de culise pentru comasarea alegerilor și păcălirea românilor și să se ocupe de problemele reale ale românilor și de implementarea proiectelor pe bani europeni.

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentUSR, partidul care s-a cățărat pe nemulțumirile românilor. Tunurile de miliarde de euro ale reziștilor: gafe pe bandă rulantă
Articolul următorInterviul momentului la Culisele Statului Paralel. Nicolae Ciucă, față în față cu Anca Alexandrescu! Este România în pericol, cum spune șeful Armatei?