Președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Iulian Bulai (USR), aduce joi noi acuzații conducerii televiziunii naționale în frunte cu Doina Gradea.
„În organigrama TVR există un singur post de director. Ocupat de Cezar Ion. Un singur om din aproximativ 2500 de angajați. Restul posturilor de conducere superioară se intitulează „coordonator cu atribuții de director“. Un subterfugiu folosit în perioada în care s-a făcut restructurarea TVR ca să rămână etern interimari. La pixul PDG-ului. Coordonatori care, printre altele, nu au fișă de post, deci nici răspundere oficială.
Pe scurt: lui Cezar Ion, directorul Direcției Editoriale, i s-a desfăcut contractul de muncă. A urmat un proces, fostul director a câștigat și a obținut, în 2015, o hotărâre judecătorească în care se precizează că „se repune în poziția anterioară directorul Departamentului Producție Editorială, ca și cum desfacerea contractului de muncă nu ar fi avut loc”. Contractul de muncă a fost desfăcut la presiuni politice, exercitate de PSD prin interpușii acestui partid în TVR. Drept răzbunare pentru că același partid a încercat aceeași rețetă a concedierii și în 2008, prin Alexandru Sassu, iar TVR a pierdut și atunci în instanță. Exact asta înseamnă „politizarea” TVR: un partid care vrea control total asupra deciziei editoriale, și, dacă nu i te supui, te execută.
Această „repunere în poziția anterioară” ar fi însemnat reînființarea postului de director – asta s-a făcut – și reînființarea STRUCTURII aferente acestui post. Adică personal redacțional. Ceea ce, desigur, nu s-a întâmplat.
Președintele-Director General și Consiliul de Administrație al SRTV sunt direct răspunzători de punerea în aplicare a acestei hotărâri judecătorești. Interesul ascuns al Doinei Gradea? În organigrama TVR, directorul Direcției Editoriale este direct subordonat președintelui TVR. Dacă directorul ar avea și structura aferentă postului, decizia lui ar cântări greu în politica editorială din TVR. Dar Doina Gradea nu vrea să piardă controlul editorial (un control neoficial, dar pe deplin exercitat) și altcineva să decidă ce persoane sau ce emisiuni să fie produse în TVR. Doamne ferește, să aibă chiar și o politică editorială!
În ciuda eforturilor directorului editorial „pe hârtie”, refuzul Doinei Gradea de a înființa structura care să permită un control editorial riguros, conform legii de funcționare a SRTV, demonstrează exact contrariul a ceea ce afirmă ea. Respectiv, demonstrează exercitarea discreționară a deciziei editoriale de către Președintele-Director General. Fără ca această decizie editorială să poată fi avizată sau contestată procedural și profesional la nivelul întregii instituții. Fără responsabilități clare, fără asumare profesională și fără consecințe directe în caz de abateri sau erori (dacă n-ai fișă de post, nici nu poți fi tras disciplinat la răspundere pentru încălcarea ei, nu?).
Cu alte cuvinte, Doina Gradea, împreună cu CA-ul TVR, refuză să pună în aplicare o hotărâre judecătorească. Pentru ca dna Gradea să aibă în spatele cui să se ascundă când are, de fapt, întregul control editorial.
TVR trebuie reformat. Din temelii. De la numirea celor care-l conduc la organizarea de concursuri și regăsirea rolului lui de serviciu public. Situația de fața trebuie sa devină istorie, nicidecum să constinue așa”, a scris Iulian Bulai pe Facebook.
Sursa: Realitatea Din USR