Ministrul Ghinea anunță simplificarea şi îmbunătăţirea aplicaţiei pentru solicitarea fondurilor europene
Ministrul Priectelor Europene, Cristian Ghinea, anunţă, marţi, că au fost stabilite priorităţile pentru simplificarea şi îmbunătăţirea MySmis, aplicaţia pentru solicitarea fondurilor europene.
Ministrul Drulă a anunțat cea mai nouă autostradă din România
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat luni licitaţia pentru proiectarea drumului de mare viteză Bucureşti - Alexandria, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, pe Facebook, potrivit Agerpres.
Ministrul Cătălin Drulă anunță o nouă reformă majoră: Sunt foarte mulțumit de acest lucru!
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, ia în calcul să desfiinţeze Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF), declarându-se foarte nemulţumit de activitatea acestei instituţii, anunță Agerpres.
Ministrul Transporturilor: ”Avem un record pe partea de investiţii pe primele patru luni ale...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că aproximativ 500 de kilometri de autostradă vor fi realizaţi prin PNRR, printre acestea Autostrada A7 şi capetele autostrăzii A8.
Președintele Klaus Iohannis: Șansele sunt de 100% pentru România să acceseze PNRR, restul...
Președintele Klaus Iohannis a declarat marți la Cotroceni că este 100% cert că planul României de accessare a fondurilor europene de redresare post-pandemie va fi acceptat de Comisia Europeană.
Cristian Ghinea: ”PSD a fost atât de preocupat de dezbaterile pe PNRR încât le-a...
Ministrul Proiectelor europene, Cristian Ghinea, afirmă, marţi seară, că ”PSD a fost atât de preocupat de dezbaterile pe PNRR încât le-a ratat”. Ministrul afirmă că Marcel Ciolacu, dar şi aleşi locali ai PSD au participat la discuţiile despre PNRR şi au pus întrebări, relatează News.ro.
Ministrul Drulă a anunțat lista autostrăzilor pe care România vrea să le construiască cu...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a vorbit luni cu comisarii europeni Adina Vălean și Margrethe Vestager despre autostrăzile pe care România vrea să le construiască prin PNNR.
USR PLUS o susţine oficial pe Nicoleta Predescu pentru şefia Consiliului de monitorizare a...
USR PLUS a anunţat că o va susţine pe Nicoleta Predescu pentru funcţia de preşedinte al Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi a făcut apel la partenerii din coaliţia de guvernământ să fie de acord cu această candidatură.
Ministrul Cseke Attila: ”Cu respectul pentru generaţia mai în vârstă, această perspectivă nu este...
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că pe anumite domenii de expertiză în construcţii, cum este cazul securităţii la incendii, s-a format o adevărată castă, iar sistemul va fi schimbat radical.
USR PLUS lansează proiectul naţional “Salvează o şcoală”, proiect de reconversie a şcolilor închise...
USR PLUS a anunţat joi că lansează proiectul naţional "Salvează o şcoală", proiect de reconversie a şcolilor închise şi abandonate.





















