Noul primar general al Capitalei, Nicușor Dan, susține că deja primește mesaje din partea angajaților din instituție în privința neregulilor identificate de ei.

Întrebat dacă are de gând să meargă și mai departe după finalizarea verificărilor la Primăria București, Nicușor Dan a răspuns: „Fără discuție. Vreau să spun că o să fiu într-o poziție mult mai bună decât au fost cei trei oameni trimiși de ministrul de Finanțe în control, pentru că o să fiu primar, o să am acces la toate actele și deja, încă din poziția aceasta intermediară în care sunt în acest moment, au început să îmi scrie oameni din primărie despre diverse nereguli, deci fără îndoială că o să continuăm să investigăm tot ce ne semnalează oamenii și nu este o promisiune electorală, este o obligație legală”, a spus Nicușor Dan la postul B1TV.

Despre declarațiile Gabrielei Firea:

„Am urmărit alături de dumneavoastră cele două declarații și m-a frapat diferența de discurs. Adică am avut un om care a spus cifre, a spus Primăria datorează către ELCEN atât, Primăria datorează către ANF – adică STB către ANAF, mai precis, datorează atât. Sunt atâți bani care nu s-au dus dintr-un cont în altul, sunt niște bani pentru care primarul a depășit limita de buget fixată de Consiliul General. A mai spus, dar nu ați redat dumneavoastră, că au fost niște evenimente care au fost plătite și n-au avut loc, a mai spus că au fost niște contracte prelungite ilegal prin acte adiționale, deci a fost un discurs foarte tehnic, foarte precis despre niște cifre foarte precise. Da, și la asta nu am avut niciun răspuns tehnic din partea fostului primar. A fost o poezie, așa cum ne-a obișnuit să vorbească în fiecare din ultimii ani, ignorând problemele reale ale Bucureștiului. Asta e diferența. Se confirmă multe din lucrurile pe care le-am spus în campanie”, a declarat Nicușor Dan, luni seară, în direct pe B1 TV.

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentSURSE: Palatul Parlamentului s-ar putea închide începând de joi!
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 87. Despre pandemia Covid e ușor de vorbit când nimic nu ai a spune