Preşedinta Senatului Anca Dragu a avut miercuri o întrevedere cu Reprezentantul în România al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) Nisreen Rubaian. Dragu şi-a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant acordat de UNHCR în dezvoltarea legislaţiei naţionale privind azilul şi migraţia, în pregătirea personalului cu atribuţii în domeniu şi în asigurarea bunei funcţionări a centrelor regionale pentru solicitanţii de azil aflate în România.

„În cadrul întâlnirii, au fost abordate aspecte referitoare la mandatul şi activităţile UNHCR în România şi a fost evidenţiată contribuţia României la eforturile de solidaritate europeană şi globală având ca scop protecţia refugiaţilor.

Preşedinta Senatului şi-a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant acordat de UNHCR în dezvoltarea legislaţiei naţionale privind azilul şi migraţia, în pregătirea personalului cu atribuţii în domeniu şi în asigurarea bunei funcţionări a centrelor regionale pentru solicitanţii de azil aflate în România. A fost menţionată, în mod special, activitatea Centrului de Tranzit în Regim de Urgenţă de la Timişoara, prima instituţie de acest tip din lume, înfiinţată pe baza acordului tripartit dintre Guvernul României, UNHCR şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM).
 
Oficialul român a subliniat că România va continua să ofere sprijin şi protecţie refugiaţilor, conform normelor internaţionale în materie, acţionând în acest scop din tripla sa postură, de donator emergent de asistenţă pentru dezvoltare, de stat de relocare şi de promotor consecvent al agendei umanitare. În acest sens, a evocat implicarea activă a României, la nivel european, în efortul de relocare intra-UE şi de relocare externă şi a amintit că, în contextul crizei pandemice, care accentuează semnificativ vulnerabilitatea refugiaţilor, persoanele care au nevoie de protecţie internaţională sau asistenţă umanitară sunt exceptate de la interdicţia de intrare pe teritoriul ţării noastre, aplicabilă cetăţenilor străini şi apatrizi.
 
Remarcând nivelul deosebit al cooperării cu România, Reprezentantul UNHCR a mulţumit autorităţilor române pentru asistenţa acordată refugiaţilor, chiar şi în condiţiile dificile ale crizei sanitare, şi pentru excelenta colaborare cu toate agenţiile ONU implicate (UNHCR, OIM, OMS). A precizat totodată că UNHCR acordă prioritate colaborării cu parlamentele, care au un rol esenţial în adoptarea legislaţiei necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale refugiaţilor şi solicitanţilor de azil şi şi-a manifestat dorinţa de consolidare a relaţiei instituţionale dintre UNHCR şi Senatul României.
 
Preşedinta Senatului a subliniat interesul României de a dezvolta în continuare relaţia cu UNHCR, inclusiv la nivel parlamentar, prin implicarea comisiilor de specialitate, arătând că dialogul, consultările, dezbaterile tematice şi alte activităţi organizate la acest nivel pot contribui la consolidarea cadrului strategic şi legislativ naţional în domeniu, dar şi la o mai bună informare a cetăţenilor cu privire la situaţia refugiaţilor şi provocările cu care aceştia se confruntă”, arată un comunicat de presă al Senatului. 
 
Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a fost înfiinţat în 1950, de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în scopul de a coordona operaţiuni internaţionale pentru protecţia refugiaţilor. UNHCR acţionează pentru: asigurarea unor proceduri de azil echitabile şi eficiente şi a unor condiţii decente de primire pentru solicitanţii de azil; integrarea refugiaţilor în societăţile gazdă, relocarea lor în terţe ţări sau revenirea lor voluntară în ţările de origine, în condiţii de siguranţă; gestionarea problematicii apatridiei şi protecţia persoanelor apatride; sprijinirea persoanelor strămutate intern şi a foştilor refugiaţi reveniţi acasă; sensibilizarea opiniei publice cu privire la nevoile refugiaţilor.

Echipele UNHCR îşi desfăşoară activitatea în 135 de ţări, acordând asistenţă de specialitate în domeniile juridic, administrativ, sanitar etc.

Sursa: Realitatea Din USR