USR a cerut public explicații publice de la ministrul Transporturilor, Lucian Bode, după accidentul de pe DN Sibiu-Vâlcea-Pitești.

„USR atrage atenția că accidentul rutier în care a fost implicat ministrul Transporturilor Lucian Bode ridică multe semne de întrebare și cere clarificări cu privire la deplasarea în regim de urgență pe contrasens a ministrului.

USR cere ministrului liberal Lucian Bode să explice public care era urgența de a se deplasa cu semnalizare acustică și luminoasă pe drumurile publice și dacă a respectat legea.

USR reamintește accidentul tragic al polițistului Bogdan Gigină, petrecut tocmai într-o situație abuzivă de folosire a deplasării în regim de urgență.

USR consideră că este inadmisibil dacă tocmai ministrul Transporturilor nu a respectat legea și a încercat să scape de cozile intermidabile de pe drumul național Sibiu-Vâlcea-Pitești, folosind fără justificare girofarul, ca un sindrom al vechii clase politice de care România trebuie să se elibereze.

În această situație, USR cere Poliției Române să anunțe ce verificări a făcut și ce măsuri a dispus.

Accidentul ministrului Transporturilor a avut loc pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri naționale DN7, în timp ce licitațiile pentru Autostrada Sibiu-Pitești nu fac progrese”, a transmis miercuri USR, într-un comunicat de presă.

Articolul precedent100% TU DECIZI! Cosette Chichirău, doctorat în SUA, politică pe malul Bahluiului
Articolul următorDovada zdrobitoare care îl înfundă pe Ponta. Anca Alexandrescu a prezentat plicul primit de la fostul premier pentru a bloca o anchetă penală – LIVE