Alianţa USR PLUS Satu Mare şi-a lansat, miercuri, candidaţii la principalele funcţii din administraţia locală, liderul judeţean al PLUS, Mircea Ciocan, fiind desemnat candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean iar preşedintele filialei municipale a USR Satu Mare, Radu Panait, candidat la primăria reşedinţă de judeţ.

“Este al doilea pas major pe care-l fac alături de colegii mei, primul a fost decizia de a intra activ în politică, pentru că mi-am dat seama că doar aşa putem să schimbăm modul de a face politică în România. Al doilea pas a fost de a candida. Ne-am pus întrebarea legitimă: ce facem cu judeţul nostru, cu judeţul Satu Mare? Lăsăm aceleaşi personaje care s-au perindat prin administraţia sătmăreană care şi-au justificat incompetenţa ba prin lipsa unor mecanisme financiare, ba prin invocarea unor vicii legislative, ba chiar prin invocarea slabei dezvoltări a judeţului Satu Mare în condiţiile în care sătmărenii asistau neputincioşi la modul în care plecau tinerii din Satu Mare, pleca capitalul din Satu Mare, cum migra forţa de munca de muncă? Răspunsul nostru este unul ferm: este momentul nostru. Este momentul unei clase politice noi, este momentul pentru un nou suflu în administraţia publică locală”, a declarat Mircea Ciocan, într-o conferinţă de presă.

Mircea Ciocan are 40 de ani şi îşi desfăşoară activitatea în domeniul fondurilor europene.

Candidatul alianţei la Primăria Satu Mare, Radu Panait, are 35 de ani, este antreprenor şi investitor pe pieţele de capital.

“De ce candidez? Pentru că doar cu un primar nou în politică se pot declanşa reformele de care are atâta nevoie oraşul nostru. Experienţa mea în mediul privat mi-a arătat că un conducător trebuie să fie competent, integru şi dispus să-şi suflece mânecile pentru a trece la treabă. Consider că Satu Mare merge încet într-o direcţie bună, dar eu îmi doresc să alergăm înspre obiectivul nostru de a avea un oraş cu adevărat european. Noi, echipa USR-PLUS pentru Primăria Satu Mare, vor fi prezenţi în permanenţă în viaţa comunităţii, suntem pregătiţi să fim full-time, aşa cum o facem şi la locurile noastre de muncă”, a declarat Radu Panait.

 
Articolul precedentAlianță PNL-USR-PLUS la Năsăud, pentru alegerile locale din septembrie! Vor susține un singur candidat la primărie și o listă comună pentru Consiliul local
Articolul următorPreședintele Iohannis: Pensiile vor crește, dar nu cu 40%. Alocațiile vor crește pas cu pas