Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a respins miercuri ideea unei renumărări a voturilor de la Sectorul 1, subliniind că situaţia de acolo nu se încadrează în cazurile prevăzute de lege în acest sens.

“Dincolo de declaraţiile politice ale domnului Ciolacu şi ale celorlalţi lideri PSD, înţelegem disperarea de a pierde cel mai important sector din Bucureşti şi înţelegem dificultatea de a accepta voinţa cetăţenilor. Dar, în momentul de faţă, lucrurile sunt foarte clare şi biroul de sector a confirmat acest lucru: coincid cifrele din procesele verbale cu datele înregistrate în sistem. (…) Pentru noi e important să mergem pe cadrul legal. Cazurile în care se prevede renumărarea sunt clar prevăzute de lege. Nu suntem în niciuna din acele situaţii. Restul e retorică politică. (…) Miza şi toată îngrijorarea pe care am avut-o zilele trecute ţin de neînchiderea procesului de numărare. În momentul de faţă, cifrele din procesele verbale, pe care le-au semnat delegaţii fiecărui partid în secţii, corespund şi coincid cu cifrele din sistemul oficial”, a arătat el, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul USR PLUS.

Barna a apreciat că “încercarea de fraudă” a fost evidentă şi a subliniat ca autorităţile trebuie “să ducă ancheta până la capăt”.

“Dincolo de aceste declaraţii caraghioase, dincolo de faptul că domnul Tudorache şi-a făcut o manufactură electorală deasupra biroului de sector, ceea ce este nu doar revoltător, ci şi ilegal – tocmai de aceea este o anchetă în curs – aşteptăm ca autorităţile să constate şi să nu claseze acest dosar ca o întâmplare nefericită. A fost evidentă încercare de fraudă şi ne aşteptăm ca autorităţile să meargă până la capăt, pentru că e o miză foarte mare. Clotilde e primarul Sectorului 1. Pe partea de voturi, lucrurile sunt foarte clare. Însă, dacă închidem ochii şi de data aceasta la o încercare de fraudă a PSD, peste patru ani vom fi în aceeaşi secvenţă. Dacă autorităţile, astăzi, iau măsuri şi persoanele în cauză sunt sancţionate, peste patru ani probabil vom avea alegeri mai corecte”, a precizat Dan Barna.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentComunicat Realitatea PLUS
Articolul următorNicușor Dan taie din ”voucherele” Gabrielei Firea: ”Acele proiecte care sunt ilegale vor înceta”