Deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu: ”Spitalul Witting din București, atenție, pe 330 de paturi...

0
Împărțirea în spitale COVID și non-COVID a fost o greșeală uriașă, a declarat luni la RFI deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu, membru al Comisiei de Sănătate: „Este un act criminal faptul că am discriminat atât de mulți pacienți”.

Ministrul Drulă a anunțat cea mai nouă autostradă din România

0
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat luni licitaţia pentru proiectarea drumului de mare viteză Bucureşti - Alexandria, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, pe Facebook, potrivit Agerpres.

Zi decisivă în Parlament pentru sistemul penal: Instanța ar putea avea cel mult 120...

0
Plenul Camerei Deputaților este așteptat să dezbată și să voteze, luni, de la ora 17.00, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede că de la încheierea procesului, judecătorii au la dispoziţie cel mult 120 de zile pentru pronunţarea sentinţei şi motivarea hotărârii lor. Astfel, o persoană condamnată nu poate fi închisă până când nu află motivele în baza cărora a fost trimisă la închisoare. 

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă: ”Depolitizarea este un pas pentru a creşte eficienţa managementului”

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, susţine că scopul depolitizării nu este de a scoate din sistemul de sănătate orice persoană care are vreo afiliere politică, ci de a facilita accesul în sistem pentru oamenii competenţi.

Ministrul Justitiei, Stelian Ion: Solidaritatea este una dintre valorile de bază ale Uniunii Europene

0
Solidaritatea este una dintre valorile de bază ale Uniunii Europene, iar după luni grele de pandemie avem nevoie mai mult decât oricând de încredere în instituţiile statului, în România şi în Europa, a afirmat, duminică, ministrul Justiţiei, Stelian Ion.

Ministrul Sanatatii: ”Voi fi printre primii care va merge cu copilul la vaccinare”

0
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, afirmă că nu este nevoie de "curaj" pentru ca o persoană să se vaccineze, ea precizând că aşteaptă ca vaccinul să fie aprobat la nivel european şi pentru tinerii cu vârste sub 16 ani, pentru a-şi imuniza fiica, scrie Mediafax.

Ministrul Ghinea: Printre “specialiştii” de la PSD nu se găseşte nimeni care să ştie...

0
Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, afirmă, vineri, referindu-se la faptul că PSD l-a numit ”ministrul zero”, că social-democraţii ”fie încearcă să facă glume, fie nu au simţul ridicolului”. Ministrul prezintă situaţia banilor europeni care susţine că au intrat în ţară de la începutul anului, anunță news.ro.

Ministrul Cătălin Drulă anunță o nouă reformă majoră: Sunt foarte mulțumit de acest lucru!

0
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, ia în calcul să desfiinţeze Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF), declarându-se foarte nemulţumit de activitatea acestei instituţii, anunță Agerpres.

Emanuel Ungureanu: Am cerut, în mod oficial, redeschiderea spitalului Foișor pentru toți pacienții

0
Transferarea pacienților din Spitalul de Ortopedie Foișor ”a fost un act criminal”, a declarat, miercuri seara, Emanuel Ungureanu, deputat USR-PLUS, indicându-l vinovat pe Raed Arafat.

Ministrul Transporturilor: ”Avem un record pe partea de investiţii pe primele patru luni ale...

0
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că aproximativ 500 de kilometri de autostradă vor fi realizaţi prin PNRR, printre acestea Autostrada A7 şi capetele autostrăzii A8.