Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat că a convocat miercuri o şedinţă a Consiliului local, pe ordinea de zi regăsindu-se proiecte privind reorganizarea Poliţiei Locale şi parcările publice de reşedinţă.

Potrivit primarului, ceea ce se întâmplă în Poliţia locală este “o problemă de siguranţă naţională” şi trebuie “stârpită urgent corupţia endemică” de acolo.

“Propunem reducerea numărului de şefi care încasau venituri frumoase inutil şi a celor care au făcut pact cu mafia purtând uniformă de poliţist local”, a scris Clotilde Armand, pe Facebook, conform Agerpres.

Ea a adăugat că pe ordinea de zi se mai află proiecte referitoare la transmiterea din administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a terenurilor şi clădirilor aferente a patru spitale în administrarea Primăriei Capitalei, respectiv la digitalizarea, organizarea şi funcţionarea parcărilor publice de reşedinţă.

“Sper ca toţi consilierii locali, indiferent de culoarea lor politică, să realizeze cât de importante sunt aceste reforme pentru comunitatea noastră, pentru siguranţa noastră şi a celor dragi nouă”, a transmis Armand.

Consiliul Local Sector 1 a respins, în şedinţa de joia trecută, proiectele referitoare la reorganizarea Poliţiei Locale şi regulamentul privind digitalizarea atribuirii parcărilor publice de reşedinţă.

“Procesul de digitalizare este clar susţinut, vorbim de paşii pe care trebuie să-i faci până acolo, nu că nu susţinem digitalizarea, ideea e foarte bună, susţinută în totalitate, dar se bazează pe un regulament căruia îi lipseşte o procedură foarte clară de aplicare”, declara viceprimarul Ramona Porumb.

Clotilde Armand susţinea atunci că grupul consilierilor PNL “şi-a bătut joc” de proiecte care ar fi făcut comunitatea mai prosperă.

Ulterior, preşedintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja, a transmis că liberalii nu sunt de acord cu toate propunerile celor pe care îi consideră “parteneri – nu şefi” şi făcea apel la respect reciproc.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentMinistrul Ghinea: „Colegul meu Cătălin Drulă de la Ministerul Transporturilor a zgândărit gaura neagră de la Metrorex”
Articolul următorCHECK-IN. Capitala, oraș cu bulină roșie. Mii de clădiri ar avea nevoie de reabilitări