Primarul comunei Măxineni, Ionuț Postolache, care se află la primul mandat, câștigat în 2020, sub sigla USR-PLUS, a decis să se alăture PSD. Anunțul a fost făcut în cadrul Conferinței Județene de alegeri a PSD Brăila, de către fostul președinte al PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, care și-a încheiat mandatul.

Ionuț Postolache a anunțat că în 2024 va candida pe listele PSD și a mulțumit pentru sprijinul acordat de europarlamentarul Mihai Tudose și de președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, acesta din urmă fiind și noul președinte al organizației județene PSD Brăila. Postolache a fost prezent la Conferința Județeană de alegeri a PSD Brăila în calitate de invitat. 

Rotaru a spus că momentan, instituțional, trecerea lui Postolache la PSD nu se poate face pentru că și-ar pierde mandatul de primar. Doar Dacă va fi exclus din USR acesta se poate înscrie în PSD înaintea alegerilor locale din 2024. La alegerile din 2020 Postolache a câștigat alegerile cu 45,35%, reușind astfel să câștige mandatul în fața fostului primar, liberalul Costel Stroia, care a obținut doar 28,56 %. 

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentSingurul primar al USR din județul Brăila a anunțat că trece la PSD, dar din 2024
Articolul următorPreşedintele USR, Cătălin Drulă: “Cum vom ajunge la guvernare, asta va fi prioritatea zero: oprirea scumpirilor, stabilizarea preţurilor şi a valorii unui leu”