Consilierii PNL, PSD şi Pro România au votat în şedinţa Consiliului Local de mar’i un proiect de hotărâre care are un singur obiectiv – „o vânătoare de vrăjitoare împotriva primarului Timişoarei Dominic Fritz”, arată USR PLUS, într-un comunicat de presă.

Hotărârea obligă Primăria Timişoara să publice copiile actelor de identitate ale consilierilor locali, primar, viceprimari şi personal cu funcţii de conducere, pentru a se demonstra că aceştia au domiciliul în Timişoara. Consilierii locali ai USRPLUS au arătat că acest proiect este ilegal şi neconstituţional. 
 
„Toţi am trecut prin procedura de validare a candidaturii, prima oară de către BEC, iar după alegeri, am fost validaţi de către instanţa de judecată, una din condiţiile ambelor validări fiind să avem domiciliul în UAT-ul unde am candidat/am fost aleşi”, a declarat Rodica Militaru, conform sursei citate.
 
În ceea ce priveşte domiciliul lui Dominic Fritz, Primarul Timişoarei, Rodica Militaru a arătat că instanţa de judecată a constatat că potrivit certificatului de înregistrare numărul 139361, cetăţeanul german, membru al Uniunii Europene are reşedinţa în Timişoara şi că astfel, criteriul de reşedinţă sau domiciliu a fost îndeplinit. 
 
„Care e noima acestui proiect, care este ilegal, alta decât în a relua falsul promovat de fostul primar Nicolae Robu, acela că dl. primar nu locuieşte în Timişoara”, a afirmat consilierul local USR PLUS Ovidiu Merean. 
 
Paula Romocean, consilier local USRPLUS, a anunţat că USR PLUS nu poate vota să oblige o instituţie a statului să comită un act ilegal şi neconstituţional.
 
„Aleşii Timişoarei şi angajaţii PMT au trecut prin vot, prin validarea instanţelor ori prin concursuri şi selecţii conform legilor din România, le-au fost deja verificate datele, altfel nu ar fi putut să ajungă acolo unde sunt astăzi. Administraţia publică este guvernată de legi şi de Constituţia României, nu de interesele electorale ale contracandidaţilor lui Dominic Fritz, Robu şi Craina, sau ale coaliţiei PNL-PSD-Ponta”, a explicat Paula Romocean.
 
Secretarul General al Primăriei Municipiului Timişoara a anunţat că hotărârea excede cadrul legal, nu a fost avizat şi nici contrasemnat de Secretarul General, din această cauză fiind susceptibil de contestare a legalităţii, cel puţin din motive de procedură.
 
„Vă investiţi energia politică în jocuri. Dacă nu ştiţi de ce Dl Craina şi Pro România, aţi pierdut alegerile, dacă nu ştiţi de ce profesor doctor Honoris Causa Nicolae Robu şi PNL aţi pierdut alegerile, de asta aţi pierdut, pentru că v-aţi ocupat de jocuri. Nu am întâlnit niciun cetăţean care să ceară să-mi vadă buletinul, cetăţenii vin la mine cu problemele şi ambiţiile lor. Ştiţi care este contextul politic al acestui proiect: unii nu pot să accepte o realitate legală că Timişoara are un primar legitim ales. Şi este în regulă să nu accepte asta, dar aţi aruncat acest proiect în acest pretind vid de legitimitate. Nu este vorba despre transparenţă, ci despre un război politic penibil al unor persoane care nu pot accepta că timişorenii au făcut o alegerile. Lăsaţi ipocrizia şi apucaţi-vă să faceţi treabă pentru timişoreni”, a declarat primarul Timişoarei Dominic Fritz, potrivit sursei menţionate.

Sursa: Realitatea Din USR