România este singura țară din Europa unde pacienții asimptomatici cu noul coronavirus încă sunt internați în spitale, iar numărul lor crește și odată cu numărul de testări.

 

Dacă la începutul pandemiei, internarea pacienților asimptomatici/cu simptome ușoare a reprezentat o măsură de prevenție, astăzi tot mai mulți medici din România susțin că menținerea acestei decizii este un non-sens din punct de vedere clinic, medical și moral.

Însă, soluția nu este nici mutarea acestor pacienți asimptomatici in corpore în hoteluri aflate într-o stare deplorabilă sau în spații improvizate, greu de controlat, după cum declara ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, la începutul săptămânii trecute.

Cel mai simplu si eficient ar fi ca pacienții asimptomatici să fie izolați acasă, acolo unde NU pun în pericol alți membri ai familiei, sub supravegherea medicilor de familie și a echipelor medicale de la Direcțiile de Sănătate Publică județene. Acolo unde nu există posibilitatea izolării la domiciliu, hotelurile pot reprezenta o opțiune, deși unitățile de suport medical precum cea din Bucureștii Noi sunt cea mai bună soluție.

Colegii noștri, medicul Vlad Berbecar și deputatul Tudor Pop, membru în Comisia pentru Sănătate și Familie, au prevăzut această situație încă de la sfârșitul lunii martie. Pe 6 aprilie, cei doi au trimis Ministerului Sănătății și ministrului Nelu Tătaru un plan de întărire a capacității Direcțiilor de Sănătate Publice cu studenți în ani clinici IV – VI, voluntari sau plătiți temporar conform prevederilor din ultimele ordine de ministru. Puteți consulta planul aici – https://bit.ly/2VEBCrS

Medicul Vlad Berbecar, co-fondator la Caravana cu Medici, și colegii lui medici din asociație, s-au oferit să contribuie asigurând partea de training studenților și coordonarea lor alături de medici de la Direcțiile de Sănătate Județene.

USR, prin rețeaua de membri și medici, poate asigura suportul pentru această inițiativă, inclusiv pe partea de comunicare publică.

Trei săptămâni mai târziu suntem în situația în care nu avem un plan coerent de acțiune pentru îngrijirea pacienților asimptomatici la domiciliu.

Reluăm pe această cale invitația adresată Ministerului Sănătății de a colabora pe măsuri concrete în cadrul apelurilor repetate la solidaritate și responsabilitate lansate de autorități și de președintele României în toată această perioadă.