Comisia de apărare din Senat, co-raportoare la proiectul care modifică Legea Educaţiei Naţionale în ceea ce priveşte învăţământul militar, a aprobat marţi, prin votul majorităţii senatorilor PSD şi PNL, eliminarea prevederii care limita exercitarea funcţiei de rector la două mandate complete, arată USR, într-un comunicat de presă. Reprezentanţii partidului condus de Dan Barna precizează că se opun acestei modificări, aşa cum a făcut-o şi în trecut, atunci când PSD a încercat, prin diferite metode, să le asigure rectorilor posibilitatea de a ocupa funcţii pe viaţă, informează news.ro.

Senatorul PSD Tit-Liviu Brăiloiu a propus, marţi în comisia de apărare a Senatului, eliminarea prevederii din Legea Educaţiei Naţionale care limita exercitarea funcţiei de rector la două mandate complete, arată USR într-un comunicat de presă remis News.ro.
 
„Liviu Pop, care voise încă de la şedinţa Comisiei de Învăţământ să depună acest amendament dar nu găsise înţelegerea unor membri ai comisiei, a profitat de ’serviciul‘ colegului său de partid şi a cerut votul favorabil şi în comisia de Învăţământ, unde s-a reîntors propunerea. Cu votul PSD (cu excepţia Ecaterinei Andronescu) şi al PNL, în ciuda împotrivirii USR, propunerea a fost adoptată. Menţionez că, venind abia la Senat, amendamentul nu a trecut prin votul Camerei Deputaţilor, deci bicameralismul nu a fost respectat. Dacă legea va fi adoptată de Senat, Cameră decizională, rectorii nu vor mai fi limitaţi în mandatele lor. Vor putea candida la câte un nou mandat pentru tot restul carierei lor”, a afirmat senatorul USR Vlad Alexandrescu, potrivit news.ro.
 
Nu este pentru prima dată când partidele aparţinând vechii clase politice şi „frăţia rectorilor” încearcă modificarea Legii Educaţiei Naţionale în sensul feudalizării învăţământului universitar, acuză USR. 
 
„Aşa s-a întâmplat şi în luna februarie, când eliminarea limitei de două mandate pentru rectori a fost strecurată, la propunerea senatorului PSD Liviu Pop, într-o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei. USR a atras şi atunci atenţia că este vorba de un cadou făcut rectorilor cu carnet de partid sau care au făcut favoruri politicienilor şi că printre beneficiari se va număra Tudorel Toader, fostul ministru al Justiţiei, în prezent rector la Universitatea „Ioan Cuza” din Iaşi, slujitor al intereselor infractorilor din PSD”, conform sursei menţionate.
 
În forma încă în vigoare, Legea Educaţiei Naţionale prevede (art. 213 alin. 7) că durata mandatului de rector este de 4 ani şi că „o persoană nu poate ocupa funcţia de rector la aceeaşi instituţie de învăţământ superior pentru mai mult de două mandate succesive, complete”.
 
Cu alte cuvinte, un rector care se suspendă înainte de terminarea celui de-al doilea mandat poate candida şi obţine fără probleme un al treilea mandat. Această formă a legii datează din anul 2014 şi reprezintă o derogare faţă de norma iniţială, care prevedea limita de 8 ani indiferent de perioada de derulare a mandatelor şi de întreruperile acestora.
 
USR a depus în actuala legislatură două proiecte de lege de democratizare şi creştere a integrităţii şi transparenţei academice, inclusiv prin limitarea la două a mandatelor rectorilor. 
 
Primul proiect a fost respins în iunie 2019, primind doar voturile parlamentarilor USR şi UDMR. Al doilea proiect a fost depus în februarie 2020 şi se află încă în procedură parlamentară, conchide sursa menţionată.
Articolul precedentLiberty Hub – Defending the West. Who is the American Dream assassin? Trump, Jesus or Marx?
Articolul următorUSR atacă dur Curtea Constituțională: Privilegiaţii sistemului vor continua să încaseze sume uriaşe nemeritate